VIITORUL E AL CELOR NEBUNI!?

# FALS TRATAT DE LEADERSHIP CRETIN

Auzim mereu o vorbă răspîndită prin popor, precum mirosul de transpirație din autobuz: sîntem nebuni, ne-au pus ceva în aer!

Asta e senzația, și explicația populară, la nivel de analist de gang de la firul ierbii, atunci cînd logica elementară și bunul simț al speciei nu reușește să explice convenabil, gesturi și fapte ale cercurilor de decizie. Și, poate că și de această data, bunul simț ancestral al metișilor homo sapiens și Neanderthal, este correct exprimat. Nu există studii temeinice, sau poate că există dar nu am ajuns eu la ele!, dar, se pare că, în decursul istoriei, chimia Terrei a influențat direct inteligența și comportamentul rasei umane, la fel cum apropierea Lunii de Pămînt a fost esențială pentru dimensiunile unor specii!

Să revin. De la începutul acestui secol se tot vorbește de calitatea din ce în ce mai precară a liderilor lumii, de lipsa leadership-ului la nivelul conducerii societăților tot mai complexe. Mă pot gîndi că încălzirea globală și fenomenele associate acesteia pot fi o cauză reală a degradării vieții pentru trei sferturi din populația planetei.

Iranul a răspuns cu un tir de rachete asupra bazelor americane din Iraq, ca ripostă la eliminarea generalului Qassem Soleimani. Și, cam atît! Președintele American, Donald Trump, a făcut o declarație așteptată de întreaga planetă, care s-a dovedit nimic mai mult decît o declarație electorală pentru alegerile din decembrie, cu accent pe EU am făcut, EU am eliminate teroriștii, EU am consolidate forțele americane, EU… Și, cam atît!

Asta e bine, cum spunea Trump pe twitter, pentru că îmi confirm presupunerile din textul anterior: NU va fi război între Iran și SUA! Deși, mulți se străduiesc din răsputeri să îl provoace, desi Israelul este dependent de economia de război, dar acum în calitate de producător de petrol are interesul de a-și proteja Haiffa, amenințată direct de ayatollahii de la Teheran!

Cert este că în Orientul Mijlociu există multe neînțelegeri. Sentimentul meu este că le este chiar dificil să se înțeleagă în vorbe. Și nu ar fi prima data! În urmă cu vreo 1000 de ani, arabii, în expansiunea lor spre Est au dat de un popor cu care nu se înțelegeau și care tăceau prelung atunci cînd Islamul încerca să le comunice ceva. Așa că, arabii le-au spus MUȚI, adică AJAM, iar țara care astăzi se numește IRAN era marcată pe hărțile arabe sub denumirea BALAD AL-AJAM. Adică, Țara Muților, a ageamiilor, cum ar spune fanarioții de București!

La fel s-a întîmplat și în Europa, acolo unde slavi i-au numit pe germani: “ne-meț”, adică, tot: “muți”, ne-vorbitori. Adică, nemți! Adică, alăturarea Iohannis – mut, ca și Iohannis – ageamiu, e deja pleonasm!

OK, dacă ne-am lămurit, cît de cît, cu ce căuta Iohannis în Bavaria, cînd militari români dislocați în Iraq parcă au ceva legătură cu Comandantul Suprem, să discutăm cite ceva și despre nenorocirea din Australia. Știrile dinspre Australia sînt de neimaginat. Și, în timp ce unii idioți insistă că situația este parte a unui fenomen care se repetă în fiecare an, realitatea este că amploarea și gravitatea incendiilor din acest an nu au precedent.

Australia reprezintă imaginea cea mai fidelă a extremismului, aici în forma lui de politici extreme! Cu un premier lacom și indifferent, cu un ministru al mediului care a distrus, prin conservare, un continent întreg! Sufletele a milioane de animale arse de vii nu vor putea, niciodată, să pedepsească această urgie apocaliptică abătută asupra unui întreg continent: cel puțin 24 de oameni și sute de milioane de animale și-au pierdut viața în incendiile ce s-au răspîndit pe mai mult de cinci milioane de hectare!

Specialiștii spun că interzicerea totală de intrare în parcurile naturale a făcut ca deșeurile naturale forestiere să devină un combustibil aproape nuclear! Daniel Ioniță, în vîrstă de 60 de ani, lector la Universitatea Tehnologică din Sydney, unul dintre românii stabiliți în Australia, a oferit pentru hotnews.ro o imagine a modului în care se dezbate această catastrofă ecologică în societatea australiană și concluziile la care s-a ajuns pînă în acest moment.

Există opiniile oamenilor care trăiesc de zeci de ani în acele locuri afectate de foc, cum ar fi fermierii, locuitorii din micile orașe și din satele afectate și, în special, brigăzile de pompieri voluntari care acționează în acele locuri și care au de-a face an de an cu aceste incendii. Din punctul lor de vedere, mare parte din cauză o reprezintă modul în care, acum 20-30 de ani în urmă, toate guvernele din Australia (atît cele locale, cît și cel federativ) au decis să ia măsuri pentru ocrotirea parcurilor naționale și a mediului. Australia are cea mai mare suprafață din lume, ca procent de parcuri naționale din suprafața țării. Transformarea pădurilor în parcuri naționale a fost văzută de specialiști, birocrați și de verzi ca fiind măsuri bune. E vorba, printre altele, de interzicerea în majoritatea parcurilor naționale a accesului autoturismelor 4X4, închiderea multora dintre potecile și drumurile neasfaltate. Pe acele drumuri puteau să intre anual și pompierii locali care curățau și care făceau arderi preventive. De mii de ani, aborigenii foloseau această metodă a arderii preventive.

Australia este în mare măsură acoperită cu eucalipt care are un lemn de esență tare, iar frunzele acestuia conțin uleiuri volatile, ce ard extrem de ușor. Frunzele de eucalipt rămîn uscate, se adună an de an și se transformă într-un fel de combustibil care, atunci cînd ajunge focul la ele, pornesc și ard cu o putere extraordinară. Fermierii din zonele respective colaborau cu aborigenii și făceau incendii preventive în sezonul rece, între mai și august, cînd e iarna australiană și nu bate vîntul foarte tare. Se tăiau arborii care erau prea apropiați unii de alții și se ardeau preventiv zonele de trecere. Se ardea o porțiune destul de mare ca atunci cînd vine focul acesta să nu poată să traverseze ușor. Erau niște locuri delimitate, știute, în special în apropierea localităților și a fermelor.

Aceste incendieri controlate au fost oprite argumentîndu-se că trebuie să protejăm parcurile naționale și pădurile de stat și să lăsăm ca natura să-și urmeze cursul ei firesc. Să nu ne mai atingem de natură!

Premierul Scott Morrison este acuzat de nepăsare și de protejare directă a industriei cărbunelui care e pec ale să deschidă o mega-exploatare care ar pune în pericol 60% dinvrezerva de apă dulce a continentului de la Antipozi. Știrea nebună vine în România de pe Mediafax: 10.000 de cămile vor fi împușcate din elicoptere pentru că… beau prea multă apă!

Am crezut, sincer, că ticăloșia rasei umane este aproape de apogeul său apocalyptic, o apocalipsă pe care o merită din plin. Mă gîndesc, însă, că aceste tulburări neuro-psihice pot avea o cauză științifică. Cercetătorii de la US Geological Survey (USGS) au determinat că regiunile cu permafrost (sol îngheţat) din emisfera nordică ascund o surpriză extrem de neplăcută: mercurul în cantităţi enorme – de două ori mai mult decît restul mercurului natural de pe planetă. Permafrostul poate fi considerat o cutie a Pandorei, conţinînd compuşi periculoşi precum dioxidul de carbon, metanul, virusuri vechi de zeci de mii de ani şi mai nou, mercur. Mercurul poate ajunge în pînze freatice, iar de acolo, implicaţiile pot fi catastrofale. Mercurul anorganic poate fi transformat în metilmercur, o toxină extrem de puternică ce afectează sistemul nervos. Dacă ajunge în atmosferă, poate călători prin întreaga lume. Ne-au pus ceva în aer?

De aceea spun, cretinismul, demența, paranoia, schizophrenia și alte manifestări vizibile cu ochiul liber ale leadership-ului mondial, denumite official Political Correctness, pot fi explicate de modificări chimice ale aerului, apei, whisky-ului și havanelor ingurgitate?

 Îmi place un promo la filmul Drumul Furiei, din seria Mad Max: VIITORUL E AL CELOR NEBUNI!