Etichetă: PMC

Trump privatizează războiul din Afghanistan. Încet, dar sigur!

BMTF, 5 feb – Din ianuarie 2017, odată cu preluarea mandatului de preşedinte al SUA de către Donald Trump, numărul contractorilor privaţi de securitate a cunoscut o creştere masivă în Afghanistan, potrivit Pajhwok Afghan News.

În ultimii doi ani, Task & Purpose a raportat că procentul contractorilor înarmaţi, care susțin misiunea SUA în Afghanistan, a crescut cu peste 65%, ajungînd la 2.847.

Referindu-se la statisticile Pentagonului, site-ul relevă că în ianuarie 2017 existau în Afghanistan 1722 de contractori, faţă de luna ianuarie a anului 2016, cînd numărul acestora era de doar 1083 de contractori înarmați.

Un purtător de cuvînt al armatei americane din Afghanistan, colonelul Dave Butler, a legat creșterea numărului de contractori de o schimbare administrativă în organizarea misiunilor acestora, adică o reducere a orelor de muncă de la 12 la 8 ore pe zi, pentru a reduce oboseala şi costurile suplimentare.

Purtătorul de cuvînt al Pentagon, Heather Babb, a fost citat spunînd: „Cifra contractorilor fluctuează în mod curent în funcţie de categoriile de misiuni şi a cerințelor și alocărilor de personal”.

Cele mai multe dintre locurile de muncă ale contractorilor din Afghanistan au fost ocupate de cetățeni din țări terțe sau de afghani. Din cei 2.847 de contractori care locrează pentru Departamentul Apărării în Afghanistan, 84% nu sînt americani astăzi, la sfîrşitul lunii ia nuarie 2019, față de 71% în ianuarie 2017!

Pentagonul defineşte un contractor de securitate „orice persoană fizică, firmă, corporaţie, parteneriat sau altă entitate juridică non-federală care încheie un contract direct cu Departamentul Apărării (DoD) pentru a furniza servicii, bunuri sau construcţii”. Cea mai mare parte a contractorilor civili lucrează în toate domeniile imaginabile îndeplinind aceste roluri pentru a ajuta la gestionarea şi îmbunătăţirea condiţiilor din zonele de conflict şi post-conflict. Cele mai cunoscute companii, în ultimii 17 ani, cu contracte uriaşe cu Pentagonul, sînt: Blackwater, Triple Canopy şi Dyn Corp.

Blackwater a fost înfiinţată, în 1997, de Prince, fost instructor în Navy SEAL, pentru a oferi asistenţă de formare organizaţiilor militare. În anul 2002, compania se transformă în Blackwater Security Company (BSC), iar în 2007 devine Blackwater Worldwide. După numai doi ani, în februarie 2009, Blackwater a anunţat că va fi din nou redenumită, de data aceasta în „Xe Services LLC”, ca parte a unui plan de restructurare. Prince demisionează din calitatea de CEO, rămînînd doar preşedinte al consiliului de administraţie. În 2010, compania vinde un centru de formare unui grup de investitori care formează o nouă companie numită „Academi”. Din acest moment, despre vechea companie nu se mai aude nimic.

În consiliul de administraţie al Academi intră fostul procuror general, John Ashcroft, fostul consilier al Casei Albe, Jack Quinn, Bobby Ray Inman, un amiral în retragere cu o importantă experienţă dobîndită în DIA, NSA şi CIA, precum şi omul de afaceri McCombs. De menţionat este faptul că John Ashcroft şi Jack Quinn deţin funcţiile de directori fără a fi afiliaţi la companie. În anul 2012, generalul de brigadă în retragere Craig Nixon a fost numit noul CEO al Academi. Generalul a venit la Academi din cadrul grupului McChrystal unde era coordonatorul programului de dezvoltare a liderilor. Ultima funcţie avută în armată a fost aceea de director adjunct al operaţiilor în Comandamentul Central al SUA.

Triple Canopy şi Centrul de Instruire Academi, împreună cu alte companii care făceau parte din pachetul Grupului Constellis, se reunesc şi vor intra sub umbrela Constellis Holdings Inc, denumire care există şi astăzi.

Evoluţia numerică a acestor entităţi furnizoare de servicii a oscilat, funcţie de dimensiunea participării trupelor militare în teatrul de operaţii, de îndeplinirea obiectivelor strategice sau chiar de modificare a interesului strategic pentru teatrul de operaţii respectiv.

Recent, fondatorul companiei americane Blackwater, Erik Prince, a declarat că antreprenorii sînt cheia pentru a pune capăt războiului de lungă durată din Afghanistan. Prince, care în ultima perioadă a construit un nou imperiu în China, numit Frontier Services Group (FSG), şi ale cărui firme se află în strînsă colaborare cu autorităţile statului chinez, oferă o soluţie prin care ar putea înlocui forţa militară a NATO, existentă în Afghanistan, aproximativ 16.000 de militari, cu o forţă de aproximativ 8.000 de oameni la un cost de aproximativ 5 miliarde de dolari pe an.

Prince motivează viabilitatea soluţiei prin faptul că logistica necesară pentru a susţine efortul american în Afghanistan, acum în valoare de zeci de miliarde de dolari, a devenit prea împovărătoare. De asemenea, folosirea contractorilor ar permite preşedintelui Trump să-şi păstreze promisiunea de a pune capăt „războaielor pentru totdeauna”, dar şi să lase în urmă o anumită forţă militară.

CEL PUŢIN 10 MORŢI LA G4S DIN KABUL

BMTF, 29 nov – Cel puţin zece contractori au fost ucişi şi 29 răniţi, într-un dublu atac revendicat de talibani care a avut loc în estul capitalei Kabul şi a vizat campul companiei de securitate britanică G4S, aflat în Districtul 9 de poliţie, lîngă Parcul Industrial.

„Există zece morţi şi 19 răniţi au fost evacuaţi”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majroh. El a avertizat că bilanţul victimelor s-ar putea agrava.

O maşină capcană a explodat în apropierea sediului companiei G4S. Au avut loc schimburi de focuri. Forţele de securitate inspectează zona pentru a o declara sigură. Atentatul a survenit la cîteva ore după ce oficialii provinciali au declarat că cel puțin 30 de civili au fost uciși împreună cu 16 luptători talibani într-o confruntare din cursul nopţii între forțele guvernului afghan și insurgenții din provincia de sud Helmand.

G4S, care efectuează misiuni de securitate în lumea întreagă, inclusiv în România, a confirmat la Londra „un incident la unul dintre sediile noastre din Kabul”. Compania are pe statul de plată 611.000 persoane în circa 100 de ţări şi este cotată la bursa din Londra, potrivit site-ului său de internet.

Atentatul a fost revendicat de talibani într-un mesaj pe Twitter al purtătorului lor de cuvînt Zabiullah Mujahid. „Operaţiunea a început cu înlăturarea tuturor obstacolelor de către un camion capcană şi deschiderea drumului pentru mulţi martiri”, a precizat el.

Acest atac multiplu, respectiv o explozie urmată de tiruri ale unor oameni înarmaţi, are loc chiar în ziua în care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la guvernul afghan şi la talibani să înceapă „convorbiri de pace directe”.

Cu prilejul unei reuniuni ministeriale privind Afghanistanul de la Geneva, preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat constituirea unei „echipe de negociere” formate din 12 persoane şi a precizat că a fost stabilită „o foaie de parcurs pentru negocierile de pace”.

După încheierea oficială a războilului din Afghanistan, în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţine în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrează pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrează în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori sînt din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Există, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

SĂ DISCUTĂM DESCHIS

Scriam pe 5 octombrie despre o eventuală “cădere la pace” cu talibanii care ar ridiculiza eforturile SUA şi ale NATO, de 16 ani, în Afghanistan, variantă respinsă categoric atît de Pentagon, cît şi de NATO! Tocmai această cădere în ridicol este exploatată, zilele acestea, de Erik Prince, fondatorul Companiei Blackwater, de retragere onorabilă a trupelor americane din Afghanistan şi privatizarea războiului!

Să discutăm deschis: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BMTF) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.

Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. În cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi, deşi cîştigurile au fost “stabilizate”, în Afghanistan, de exemplu, la 7000 USD/lună. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Dincolo de crize şi de frontierele „oarbe” ale Uniunii Europene, dincolo de gesturile din „alt film” ale României, industria privată ia locul, încet-încet, unui stat tot mai incapabil să reacţioneze, proprietarul unei infrastructuri învechite şi abandonate, cu populaţii tot mai nemulţumite. Asta e lumea în care trăim, nu cea proclamată de politicieni, orbiţi de campania electorală de anul viitor!